Directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud, Ştefan Mureşan, a declarat în cadrul unei şedinte de Colegiu Prefectural că, în urma măsurătorilor efectuate anul acesta, aerul pe care îl respirăm este "de calitate bună spre foarte bună".
La această oră are loc în sala de şedinţe a Palatului Administrativ o şedinţă a Colegiului Prefectural, la care participă directorii de instituţii din judeţ.
Cu această ocazie, directorul APM BN, Ştefan Mureşan, a prezentat un raport privind starea mediului în judeţ. El a declarat că în urma monitorizărilor, ”aerul atmosferic este de calitate bună spre foarte bună”.
Ştefan Mureşan a mai precizat că nu s-au înregistrat depăşiri ale valorilor maxim admise la niciun indicator, fie că este vorba despre dioxid de sulf, oxizi de azot, monoxid de carbon, ozon, pulberi în suspensie PM 10 şi parametrii meteo.