În timp ce majoritatea bugetarilor vor petrece zilele libere de 2 şi 3 mai la grătare, angajaţii de la Taxe şi Impozite merg la muncă, având program cu publicul.
Potrivit informaţiilor furnizate de Primăria Bistriţa, în perioada 1– 6 mai 2013, Direcţia Venituri din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa va avea un program special pentru încasări.
Aşadar, cei care doresc să îşi plătească impozitele şi taxele locale o pot face joi, 2 mai, între 8.00 şi 14.00, iar vineri, 3 mai, între 8.00 şi 12.00. În zilele de miercuri, 1 mai, şi luni, 6 mai, ghişeele vor fi închise.
În primele trei luni ale anului au trecut pragul instituţiei 26.509 de persoane fizice. Dacă unii bistrițeni au plătit doar o parte din dări, 19.823 de persoane și le-au achitat integral, astfel că au beneficiat de reducerea de 10 la sută oferită de Primăria Bistrița pentru cei care își achită integral impozitele pe anul în curs până la data de 31 martie.