În urmă cu două săptămâni 40 de angajați ai Finanțelor Publice au donat sânge la Centrul de Transfuzii Sanguine în cadrul unui proiect inițiat de conducerea instituției. Au donat zeci de litri de sânge care au salvat vieți, iar cu bonurile primite pentru gestul lor vor acum să facă sărbătorile de Paște mai frumoase.
Zeci de angajați ai finanțelor publice au trecut, în urmă cu două săptămâni, în mai multe zile, pragul Centrului de Transfuzii Sanguine din Bistrița, implicându-se în campania "Picătura de viață" proiect inițiat de angajații și conducerea Administrației Județene a Finanțelor Publice care vrea să contribuie la salvarea celor care au nevoie de sânge. Mulți dintre donatori au fost la prima experiență de acest gen și cu toții au fost bucuroși să se implice în campania inițiată de conducerea instituției, mulțumiți că pot da o mână de ajutor celor care au nevoie.
Ei speră ca din ce în ce mai mulți angajați ai instituțiilor publice, și nu numai, să le urmeze exemplul.
Astăzi, în conferința de presă susținută de conducerea Administrației Județene a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud directorul instituției, Cristian Parasca, a anunțat că o bună parte din bonurile primite de cei care au fost să doneze sânge, alături de sume de bani pe care angajații de la Finanțe au hotărât să le doneze pentru a face sărbătorile de Paște mai fericite unor familii sărmane, vor fi folosite pentru achiziționarea unor produse alimentare, cu care se vor umple mai multe coșuri cu bunătăți și apoi vor fi donate unor familii aflate în nevoie.
Până acum au fost identificate deja cinci cazuri care vor fi ajutate de angajații de la Finanțe însă lista rămâne deschisă.