Consiliul Judeţean plătea facturi de telefonie mobilă ale unor persoane care nu erau salariaţi ai instituţiei – spune administratorul judeţului Florin Moldovan. Este vorba despre angajaţii ADI Apă-Canal şi ADI deşeuri care nu au plătit nici facturile la apă, gaze, electricitate ori cablu şi internet. Conducerea CJ BN cere acum banii înapoi.
Agenţia de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal şi cea pentru Deşeuri a avut angajaţi care au lucrat în incinta Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud. Salariaţii celor două ADI au ocupat trei birouri del a etajul III al Palatului Administrativ. Printre aceştia s-a numărat şi ginerele lui Liviu Rusu, Ghiţă Ignat care a fost şef la ADI Apă-Canal.
Potrivit raportului de audit de pe perioada 2008 – 2012 din CJ BN, conducerea instituţiei plătea abonamente de telefonie mobilă şi pentru angajaţii ADI, chiar dacă aceştia nu erau salariaţi ai Consiliului Judeţean.
Ba mai mult, tot din raportul de audit reiese că niciodată în cei patru ani angajaţii ADI nu au plătit cheltuielile de întreţinere pentru spaţiile pe care le ocupau. Toate facturile de gaz, apă-canal, electricitate, transport reziduuri şi deşeuri au fost plătite integral din bugetul CJ BN.
Actuala conducere a CJ BN a dispus recuperarea sumelor pe care ADI ar trebui să le plătească pentru telefoane şi cheltuieli de întreţinere. Aceşti bani ar trebui recuperaţi potrivit datelor din raportul de audit până în data de 30 noiembrie.