Procurorii bistrițeni au finalizat luna trecută o anchetă care viza o angajată a Agenției de Plăți și Intervenţii pentru Agricultură (APIA) Bistriţa-Năsăud acuzată de luare de mită. Procurorii susțin că acesta a primit de la trei persoane 600 de lei pentru a pune în plată cererile de acordare a subvenţiilor.
La APIA scandalurile legate de miturirea unor angajați se țin lanț. După ce la finele lunii iunie trei angajați ai instituției au fost reținuți pentru luare de mită de ofițierii Direcției Generale Anticorupție, luna trecută o altă angajată a instituției a fost trimisă în judecată pentru aceleași acuze.
"Someșan Marinela a fost trimisă în judecată pentru comiterea unei infracțiuni de luare de mită, constând în faptul că în calitate de funcționar public la APIA - Centrul Județean Bistrița-Năsăud, în cursul anului 2010, a primit de la trei persoane, câte 200 lei, în vederea aprobarii punerii în plată și procesarii cererilor de acordare de subvenții în agricultură" se artă în comunicatul remis presei de purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud prim-procuror adjunct Angela Sîngeorzan.
Marinela Someșan este angajată și în prezent la Agenția de Plăți și Intervenţii pentru Agricultură Bistriţa-Năsăud ca și consilier superior.