Cei de la Garda de Mediu Bistriţa-Năsăud anunţă că au fost pe Valea Someşului, între Feldru şi Nepos, pentru a vedea care este situaţia cu defrişările. Peste 180 de cioate au fost identificate, iar cei de la Garda de Mediu anunţă că se lasă cu sancţiuni pentru vinovaţi.
După ce pe Facebook au apărut câteva fotografii făcute pe malul Someşului, între Feldru şi Nepos, unde pe o distanţă de aproximativ un kilometru au fost raşi de pe faţa pământului mai mulţi arbori, un grup de cetăţeni au făcut o sesizare la Garda de Mediu.
În scurt timp a şi început o anchetă, iar rezultatele au scos la iveală cruntul adevăr: 183 de cioate au fost găsite ca urmare a unor defrişări ilegale într-o zonă care este arie protejată – Sit Natura 2000. În total au fost tăiaţi 39 de metri cubi de lemn, iar valoarea acestuia este de aproximativ 9.900 de lei.
Comisarii Gărzii de Mediu, împreună cu cei de la Garda Forestieră, sunt cei care au făcut ancheta şi anunţă că deja au fost identificaţi vinovaţii care urmează să fie traşi la răspundere pentru defrişările ilegale pe care le-au făcut.
„Ca urmare a informaţiilor apărute ieri în presă ne-am autosesizat, am anunţat şi Garda Forestieră şi împreună am mers în teren pentru a face verificările necesare. Am găsit 183 de cioate şi s-a constatat că volumul brut al lemnului tăiat este de 39 de mc, valoarea fiind de aproximativ 9.900 de lei", a declarat pentru Bistriţeanul.ro comisarul şef al Gărzii de Mediu, Cristian Niculae.
Comisarii Gărzii de Mediu au descoperit că vinovată de defrişare ar fi o persoană fizică. Vinovatul este aşteptat să dea declaraţii cu privire la ceea ce s-a întâmplat cu defrişarea.
„Noi vom anunţa organele de cercetare penală, iar procurorul va decide dacă este un caz penal sau nu. În funcţie de ceea ce va decide procurorul se va aplica şi sancţiunea. Dacă procurorul va decide că nu este vorba despre o sancţiune penală, atunci se va aplica o sancţiune contravenţională, iar amenda în cazul persoanelor fizice porneşte de la 10.000 de lei şi poate ajunge până la 15.000 de lei. Vreau să menţionez că acest caz este în atenţia noastră, îl monitorizăm şi vom avea grijă să fie traşi la răspundere vinovaţii", a mai declarat pentru Bistriţeanul.ro comisarul şef al Gărzii de Mediu.