Incidentul a avut loc miercuri noaptea la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 2 de pe strada Toamnei, iar băiatul de 10 ani a ajuns la spital. Inspectoratul Şcolar, în subordinea căruia se află centrul, a deschis o anchetă. Copilul e încă internat în spital şi se simte bine, însă nimeni nu îşi explică exact cum a căzut de la etaj.
„La Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă numărul 2 sunt 215 copii, iar dintre aceştia avem 103 care rămân la noi. La aceşti copii, care sunt cu vârste cuprinse între 4 şi 17 ani, avem 5 supraveghetori. Atunci când a avut loc incidentul două dintre supraveghetoare verificau dormitoarele, iar când au ajuns la dormitorul în care era băiatul de 10 ani au văzut geamul deschis şi patul lui gol. Una dintre supraveghetoare a fugit la geam să vadă ce s-a întâmplat, dar jos nu era nimic. Cealaltă a fugit afară, iar pe scări s-a întâlnit cu copilul”, a declarat pentru Bistriţeanul.ro directorul Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă numărul 2, Paula Molnar.
Imediat supraveghetoarele au făcut un apel la 112 şi au cerut ajutor medical, iar în zonă a apărut un echipaj SMURD care l-a preluat pe copil. Din fericire, acesta nu a suferit răni grave şi după ce a fost supus unor investigaţii amănunţite (tomografie, radiografii), medicii au anunţat că este în afara oricărui pericol. Norocul lui a fost că exact sub geamul dormitorului său se află o grădină şi căderea i-a fost atenuată.
„Este un copil cuminte. La noi a venit de doi ani şi până acum nu am mai avut probleme cu el. E respectuos şi nu a făcut niciodată probleme. Nu ne explicăm ce s-a putut întâmpla. El spune că nu îşi aminteşte ce s-a întâmplat, nu ştie nimic. Din câte am povestit cu mama lui ar mai fi făcut şi acasă acest lucru. S-ar putea să fie somnambul, dar încă nu se ştie exact”, a mai declarat Paula Molnar.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, în subordinea căruia se află Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă numărul 2, a stabilit deja o comisie care va face o anchetă la centru şi va stabili exact ce s-a întâmplat şi dacă există vreun vinovat care trebuie tras la răspundere.
„Să ne ferească Dumnezeu de astfel de incidente. Din fericire, de această dată nu a fost grav, copilul a scăpat fără răni grave. Încă este internat la spital, e pe secţia de Chirurgie şi din câte am înţeles va rămâne acolo până săptămâna viitoare”, a mai spus directorul Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă numărul 2.
Se pare că după ce va ieşi din spital, copilul va fi supus unei investigaţii psihiatrice în urma căreia s-ar putea determina dacă acesta este somnambul sau dacă are o altă problemă care i-ar putea pune viaţa în pericol.
În ceea ce priveşte supravegherea copiilor internaţi la centru, directorul instituţiei mai spune că vor încerca să ia măsuri pentru a-i proteja mai bine pe cei care sunt cazaţi acolo.
„Noi vrem să facem tot ce se poate, însă sunt unele măsuri pe care nu le putem lua. Spre exemplu, nu putem pune gratii la geamuri pentru că nu am primi avizul celor de la ISU care nu ar putea acţiona în cazul unui incendiu”, mai spune Paula Molnar.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, plt.maj. Marius Rus, a declarat pentru Bistriţeanul.ro că "legislația în domeniul prevenirii şi apărării împotriva incendiilor nu prevede obligativitatea montării grilajelor la geamuri, nici păstrarea acestora fără grilaje".
În concluzie, rămâne la latitudinea administratorilor şcolii dacă vor pune sau nu aceste grijale de protecţie la geamuri.
Inspectorul general al ISJ BN, Camelia Tabără, anunţă că a fost instituită comisia pentru anchetă şi că se pregătesc documentele necesare pentru a se stabili exact ce s-a întâmplat la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă numărul 2 de pe strada Toamnei.