Construcţia blocului de la intersecţia străzilor Cerbului cu Petre Ispirescu a ajuns în atenţia poliţiştilor de la Serviciul de Investigaţii Criminale. Aceştia au deschis deja o anchetă, iar în cursul zilei de astăzi au făcut o „vizită” la clădire, acolo unde se lucrează în continuare, cu toate că prefectul judeţului a sistat lucrările.
Proprietarul construcţiei de la intersecţia străzilor Cerbului cu Petre Ispirescu este cercetat acum de către poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud. Şi asta după ce săptămâna trecută primarul oraşului, Teodor Ovidiu Creţu, a semnat toate documentele necesare pentru ca acest caz să fie preluat de către angajaţii IPJ BN.
„Cazul a fost preluat de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul inspectoratului şi au început să se facă o serie de verifică. Astăzi, urmează să se ia declaraţii de la părţile vătămate după care poliţiştii se vor duce în locul în care se face construcţia”, a declarat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, inspector Antonela Gorgan.
La intersecţia străzilor Cerbului cu Petre Isprescu se construieşte ilegal... un bloc. Ilegal, pentru că terenul pe care se face această construcţie aparţine mai multor persoane care nu şi-au dat acordul pentru a fi înălţată clădirea. Mai mult de atât, se pare, că şi autorizaţia de construcţie care a fost emisă de către angajaţii Primăriei Bistriţa, a fost eliberată ilegal fiindcă nu s-a ţinut cont că nu toţi coproprietarii terenului au semnat acordul cu privire la ridicarea acestei construcţii.
Acest caz a ajuns şi în atenţia prefectului judeţului, Ani Bob, care a acţionat în instanţă Primăria Bistriţa pentru a fi anulată autorizaţia de construcţie. Este prima dată în istoria Bistriţei când prefectul intervine pentru a opri lucrările la o construcţie care este făcută ilegal.
Conform legii, până când nu se va stabili în instanţă dacă va fi sau nu anulată autorizaţia de construcţie, toate lucrările la această clădire trebuie sistate. Lucru pe care proprietarul construcţiei îl ignoră, iar astfel se lucrează în continuare. Pentru asta a fost şi amendat de către poliţiştii locali, amendă pe care rămâne de văzut dacă o va plăti...
Astăzi poliţiştii din cadrul IPJ BN au mers pe strada Ispirescu pentru a discuta cu proprietarul imobilului. Vecinii spun că proprietarul a fost reticient şi că a refuzat să discute iniţial cu oamenii legii şi să le permită accesul în curte.
Redactorii Bistriţeanul.ro au fost anunţati de incident însă când au ajuns la faţa locului apele erau liniştite, poliţiştii fiind deja în incinta clădirii. Criminaliştii de la IPJ BN au făcut fotografii la faţa locului pentru a vedea cât de mult au lucrat muncitorii de când proprietarul a fost avertizat să sisteze lucrările.
În urmă cu mai bine de o săptămână poliţiştii locali l-au anunţat pe proprietar că este obligat să oprească lucrările însă acesta nu a ţinut cont de avertismentul primit, drept urmare s-a ales cu o amendă de 10.000 de lei.