Terorizaţi de mirosul insuportabil venit de la un vecin, locatarii unui bloc de pe strada Calea Moldovei au chemat Poliţia Locală în ajutor. Agenţii au descoperit într-un apartament urină şi excremente, proprietarul fiind somat să facă curăţenie în cel mai scurt timp. În plus, el s-a ales cu o amendă de 375 lei.
Poliţiştii locali se confruntă cu situaţii care de care mai ciudate. Săptămâna trecută, au fost chemaţi pe strada Calea Moldovei, unde locatarii unui bloc erau terorizaţi de un miros insuportabil.
"Cu amendă în valoare de 375 lei a fost sancţionat contravenţional numitul Nicolae C. (domiciliat în municipiu) în calitate de proprietar, întrucât nu a asigurat igiena în incinta apartamentului unde domiciliază, prin activităţi de curăţare şi dezinsecţie, în interiorul locuinţei fiind urină şi excremente umane, existând un miros greu de suportat. Prin fapta sa, acesta a pus în pericol atât sănătatea sa, cât şi a celorlalţi locatari", explică poliţiştii locali.
Anterior, pentru fapte similare, bărbatul a mai fost amendat, dar tot a continuat să îşi facă "nevoile" în mijlocul casei...
"S-au acordat termene scurte de remediere a deficienţelor constatate, urmând a se reverifica dacă persoana în cauză s-a conformat", au mai precizat poliţiştii locali.