Serviciul Judetean de Ambulanta Bistrita-Nasaud angajeaza inca doi medici. De mai bine de doua luni s-a anuntat deblocarea celor doua posturi, iar acum s-a stabilit si cand se va desfasura concursul - la mijlocul lunii decembrie.
Ministerul Sanatatii a anuntat la inceputul lunii octombrie ca se vor face deblocari in sistemul sanitar din Romania.
La nivelul judetului nostru au fost deblocate 22 de posturi de asistenti medicali si inca sapte posturi de medici, cinci la spitale si doua la Serviciul Judetean de Ambulanta Bistrita-Nasaud.
Primul concurs care va avea loc la Bistrita este organizat de Serviciului Judetean de Ambulanta pentru ocuparea a doua posturi de medici – unul la Statia Bistrita si un altul la Beclean.
Concursul pentru cele doua posturi se va organiza la mijlocul lunii decembrie.
Ambulanta are la ora actuala noua posturi de medic ramase vacante si neocupate de ani intregi, insa conducerea SAJ BN spera ca de aceasta data medicii vor fi interesati de aceasta oportunitate si vor participa la concurs.
La nivelul judetului mai sunt deblocate inca cinci posturi in spitalele din judet, insa nu se stie deocamdata data cand va avea loc concursul. La Bistrita ar urma sa fie angajati trei medici (un medic specialist in chirurgie, unul in radiologie, iar unul in terapie intensive), iar la spitalul din Nasaud se cauta un medic de terapie intensiva si unul pediatru.