Bistritenii sunt oameni cu suflet mare si solidari cu persoanele afectate de ninsori! In mai putin de trei zile militarii bistriteni au reusit sa adune 17 tone de produse alimentare care vor ajunge la persoanele din sudul tarii care au ramas blocate in zapada. In aceasta dimineata alte cinci autospeciale incarcate cu alimente au pornit la drum.
Ninsorile abundente din ultima perioada au afectat mii de oameni din sudul tarii. Cele mai afectate judete din tara sunt Buzau si Vrancea. In unele comune din aceste judete oamenii au ramas blocati in case din cauza nametilor. Altii au ramas fara lemne de foc si fara mancare.
Pentru a da o mana de ajutor celor afectati de ninsori bistritenii s-au mobilizat si au inceput sa adune produse alimentare. O astfel de initiativa au avut si cei de la Brigada 81 Mecanizata „General Grigore Balan”. Bistritenii care au dorit sa doneze produse alimentare puteau sa le duca, incepand de sambata seara, la sediul armatei din Bistrita sau la cea din Prundu Bargaului. Pana in prezent au fost colectate peste 17 tone de produse alimentare.
Cinci autospeciale incarcate cu alimente au pornit in aceasta dimineata spre Campia Turzii, iar de acolo vor fi preluate de elicopterele armatei si transportate in zonele afectate de zapada.
„Au fost organizate trei puncte de colectare pentru produsele alimentare neperisabile. Acestea au fost organizate in Garnizoana Bistrita, Prundu Bargaului si in Garnizoana Tuda. In acest moment suntem in masura ca produsele colectate sa fie transportate din cele trei puncte de colectare in Garnizoana Campia Turzii de unde vor fi preluate de colegii nostri aviatori si transportate in zonele afectate de ninsori. Vreau sa remarc faptul ca generozitatea si solidaritatea oamenilor s-a manifestat intr-un mod deosebit, rezultatul total al donatiilor fiind de 17 tone de produse alimentare. Activitatea a fost posibila, intr-o mare masura, si datorita sprijinului autoritatilor locale si a protopopiatelor. Vom continua aceasta actiune de colectare a produselor pana la sfarsitul saptamanii viitoare”, a declarat comandantul Brigazii 81 Mecanizate „Grigore Balan”, general de brigada Dan Grecu.
Actiunea de colectare a produselor alimentare se va derula si zilele viitoare. Astfel ca bistritenii care vor dori sa doneze produse sunt asteptati la sediile armatei din Bistrita sau la cea din Prundu Bargaului.