Primarii din judet intruniti astazi la o sedinta de Colegiu Prefectural si-au exprimat nemultumirile cu privire la faptul ca prin modificarile aduse legii care prevede acordarea de alocatii sociale pentru familiile sarace nu vor putea finaliza la timp anchetele sociale si implicit sutele de dosare care vor fi depuse.
Pentru familiile care au in intretinere copii si au venituri mici exista o lege prin care primesc lunar o alocatie sociala in vederea bunei crestere, ingrijire si educatie a copiilor.
In decembrie 2010 a fost data o lege care schimba notiunea de familie.
Astfel, se considera a fi familie, pe langa sotii si copiii acestora, si barbatul si femeia care locuiesc impreuna, necasatoriti, alaturi de copii lor si ai fiecaruia dintre ei.
Acestia pot beneficia de alocatiile pentru sustinerea educatiei copiilor. Cei care doresc sa obtina astfel de ajutoare trebuie sa isi depuna dosarele la primariile de care apartin, iar pentru stabilirea celor care sa beneficieze de acesti bani se va face o ancheta sociala.
Dosarele trebuie depuse la primarie pana in data de 31 ianuarie insa acest lucru a starnit o serie de nemultumiri in randul primarilor care sustin ca nu au suficient timp pentru solutionarea tuturor dosarelor care vor fi depuse si pentru efectuarea de anchete sociale in fiecare caz.
“Vreau sa va spun ca nu o sa avem timp pana in data de 31 ianuarie sa verificam toate dosarele si sa facem anchetele sociale. In unele comune vor fi depuse poate si cateva sute de dosare. Nu avem cand sa facem ancheta sociala pentru toate. Trebuie facut ceva, trebuie modificata legea pentru a putea analiza fiecare dosar in parte. Daca nu vom face acest lucru oamenii din localitatile pe care le conducem ne vor sari in cap” a precizat Nicolae Lupsan, primarul comunei Lesu.
Doina Sigmirean, directorul Agentiei Judetene pentru Prestatii Sociale sustine ca “ vom face tot posibilul sa solutionam toate dosarele la timp si sa ii alegem pe cei care sunt indreptatiti sa primeasca acesti bani. Am mai facut acest lucru si daca va fi nevoie vom munci si noaptea ca sa terminam la timp”.
Familiile care au in intretinere copii si au un venit lunar de pana la 200 de lei pe membru de familie vor primi 30 de lei pentru un copil, 60 de lei pentru doi copii, 90 de lei pentru trei copii si 120 de lei pentru familiile cu patru sau mai multi copii.
In cazul familiilor care au venit intre 201 lei si 370 de lei cuantumul alocatiei este de 25 de lei pentru familiile cu un copil, 50 de lei pentru familiile cu 2 copii, 75 de lei pentru familiile cu trei copii si 100 de lei pentru familiile cu patru sau mai multi copii.
De sememena, in cazul familiilor monoparentale care au un venit lunar de pana in 200 de lei pe membru de familie, alocatia lunara acordata de pentru un copil este de 50 de lei, pentru doi copii de 100 de lei, pentru trei copii 150 de lei iar pentru patru sau mai multi copii de 200 de lei.
Familiile monoparentale care au un venit lunar intre 201 lei si 370 de lei alocatia lunara acordata este de 45 de lei pentru familiile cu un copil, de 90 de lei pentru familiile cu doi copii, de 135 de lei pentru cele cu trei copii si de 180 de lei pentru familiile cu patru sau mai multi copii.
Ancheta sociala intocmita in vederea acordarii acestor alocatii prevede si realizarea unui inventar a bunurilor materiale pe care le detine familia care si-a depus dosar pentru a primi acesti bani.
De asemenea, pentru a acordarea acestei subventii se verifica si prezenta la scoala a copiilor. Absentele nemotivate scad cuantumul alocatiei. Cei care au 10 absente vor primi cu 20 % mai putin iar cei care au 20 de absente cu 50 % mai putin.