Ecologistul Alexandru Toniuc spune că faptul că primăria a ajutat financiar Clubul Gloria anul trecut a fost o greşeală. Pe lângă că a retrogradat, Gloria a reuşit performanţa să acumuleze şi mai multe datorii, este de părere acesta.
Zeci de bistriţeni au venit astăzi la primărie pentru a asista la discuţiile pe tema aprobării PUG-ului, dar şi a constituirii comisiei care va stabili preţul cu care va fi cumpărat stadionul Gloriei.
Unii se opun construcţiei centurii ocolitoare a oraşului, varianta Sud 2, iar alţii sunt de părere că primăria nu ar trebui să cumpere stadionul "Jean Pădureanu".
Alexandru Toniuc, consilier din partea PER, a fost primul care a luat cuvântul. El a declarat că anul trecut, când s-au alocat 2 milioane de lei de la bugetul local pentru Gloria, s-a făcut o greşeală.
Toniuc este de părere că şi dacă jucau fotbal în locul fotbaliştilor consilierii locali rezultatele nu ar fi fost altele.
"Mai jos de locul 18 nu aveam cum să cădem. Aşa, pe lângă că au retrogradat, cei de la Gloria au acumulat şi datorii suplimentare. Le-am dat 2 milioane de lei anul trecut, ceea ce a fost o greşeală. Acum suntem mai rău ca în povestea cu Dănilă Prepeleac. Au plecat cu boii la târg şi s-au întors cu o plasă", a spus Toniuc.
Ovidiu Creţu este de părere că echipa Gloria trebuie susţinută, chiar dacă situaţia în care se află acum nu este tocmai bună.
Edilul crede că numai cu ajutor aceasta îşi va reveni, iar mulţi bistriţeni şi-ar dori ca Gloria să fie iar în Liga 1 şi în Bistriţa să vină din nou echipe de valoare din ţară şi nu numai.