Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Alexandru Pugna caută soluţii pentru găsirea unui spaţiu în care să fie mutată Biblioteca Judeţeană. Pugna speră să rezolve cât mai repede această problemă.
Biblioteca Judeţeană funcţionează într-un imobil care a fost retrocedat. An de an, începând cu 2010, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, în subordinea căruia se află biblioteca, plăteşte o chirie lunară de 1.500 de euro.
Fosta conducere a CJ BN nu a reuşit să găsească un spaţiu adecvat pentru a muta cărţile şi astfel în fiecare an s-au purtat negocieri pentru prelungirea contractului de chirie.
„În prim plan vom avea rezolvarea problemei legată de sediul Bibliotecii Judeţene”, a declarat vicepreşedintele CJ BN, Alexandru Pugna.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean a mai precizat că problema sediului Bibliotecii Judeţene ar trebui tratată cu mai multă seriozitate, biblioteca fiind o importantă sursă de informaţie, asta ţinând cont de faptul că dispune de peste 230.000 de volume.