Democrat-liberalul Alexandru Jauca a fost validat astăzi în funcţia de consilier judeţean. Acesta a fost propus prima dată în luna martie, însă atunci ceilalţi consilieri judeţeni nu au aprobat numirea sa.
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud s-a reunit astăzi într-o şedinţă al cărui prim punct pe ordinea de zi a fost validarea în funcţia de consilier a lui Alexandru-Ioan Jauca, din partea PDL.
Jauca este inginer silvic şi a fost şef al Ocolului Silvic Rodna. El îl înlocuieşte pe Luca Peter, declarat la începutul acestui an incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate, pentru că firma sa ar fi executat lucrări pentru mai multe instituţii aflate în subordinea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Proiectul privind validarea lui Jauca a mai fost pe ordinea de zi în 26 martie, însă atunci nu s-au întrunit suficiente voturi pentru validare, deoarece consilierii de la PSD, PNL şi PPDD s-au abţinut.
Din luna martie şi până în prezent, locul eliberat de Luca Peter nu a fost ocupat, astfel că PDL a avut doar 12 membrii în CJ, în loc de 13 cât a obţinut în urma alegerilor locale din 2012.