Alexandu V., un copil de 12 ani din Colibiţa, a ajuns în urmă cu o săptămână la spital plin de răni şi vânătăi pe faţă. Băiatul a fost bătut de mama sa cu o botă. Astăzi el va fi externat şi va merge la Pietriş unde va locui cu bunicii din partea mamei.
"S-a dus mama astăzi în Bistriţa, îl ia pe nepot şi îl aduce la noi. Vom avea grijă de el de acum încolo. Va locui aici, va merge la şcoală şi sperăm că totul va fi bine”, a povestit unchiul băiatului pentru Bistriţeanul.ro.
Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud au demarat o anchetă imediat ce au aflat de cazul băiatului bătut de mamă. Aceştia au discutat cu bunica lui Alex şi au ajuns la un acord cu ea. Femeia işi asumă răspunderea pentru creşterea şi educaţia nepotului şi a făcut demersurile necesare pentru a-l lua în plasament.
Alex V. mai are trei frăţiori, de doi, patru şi respectiv opt ani care locuiesc în Colibiţa împreună cu mama lor. Cei de la DGASPC BN au deschis o anchetă şi în cazul acestora pentru a vedea dacă sunt bine îngrijiţi, iar în funcţie de rezultate, vor fi luate măsurile care se impun.