Biroul Electoral Central a stabilit ordinea în care cei 14 candidaţi pentru fotoliul de preşedinte al României vor fi pe buletinele de vot. Românii sunt chemaţi la vot în 2 noiembrie, atunci fiind programat primul tur de scrutin pentru alegerile prezidenţiale.
În total, în lupta pentru Palatul Cotroceni s-au înscris 14 candidaţi care în scurt timp vor intra în campania electorală şi vor încerca să convingă alegătorii să-i voteze.
Biroul electoral Central a stabilit, prin tragere la sorţi ordinea pe care candidaţii o vor ocupa pe buletinele de vot.
Astfel, ordinea este următoarea: 1. Kelemen Hunor, 2. Klaus Iohannis, 3. Dan Diaconescu, 4. Victor Ponta, 5. William Brânză, 6. Elena Udrea, 7. Mirel Mircea Amariţei, 8. Teodor Meleşcanu, 9. Gheorghe Funar, 10. Zsolt Szilagyi, 11. Monica Macovei, 12. Constantin Rotaru, 13. Călin Popescu Tăriceanu şi 14. Corneliu Vadim Tudor.
Românii sunt aşteptaţi la urne în 2 noiembrie, iar turul doi al alegerilor prezidenţiale va avea loc la mijlocul lunii noiembrie.
În Bistriţa-Năsăud, pentru alegeri s-a alocat un buget de peste două milioane de lei şi vor fi amenajate 313 secţii de votare.