O delegație formată din șapte persoane, reprezentând provincia Hunan din China se află zilele acestea la Bistrița unde au semnat o scriosare de intenție pentru o serie de viitoare colaborări între județul nostru și provincia de mărimea României. AFLĂ în ce domenii se conturează colaborări.
Chinezii au ajuns la Bistrița în urma unei solicitări făcute de preşedintele Consilului Judeţean, Radu Moldovan în urmă cu trei ani ambasadorului chinez în România de a e a găsi o relaţie de colaborare cu o provincie din China.
Astfel, ieri a ajuns la Bistrița o delegație chineză formată din șapte reprezentanți ai provinciei pentru un prim contact între parteneri. Totodată au avut loc și o serie de discuţii privind intersele de colaborare ale celor două părţi. În afară schimburilor economice şi comerciale se vor putea efectua schimburi și cooperări în domeniile administraţie publică, economic, comerț, știință și tehnologie, cultură, sport, sănătate, educație, turism.
„Sunt bucuros că o provincie de o asemenea mărime și asemenea capacitate este prezentă în județul nostru și sper ca împreună cu Camera de Comerț și Industrie, cu asociațiile patronale ale oamenilor de afaceri, să putem dezvolta relații economice cu această provincie din China. Acum ne-am întâlnit prima dată motiv pentru care încă nu avem proiecte clare stabilite. Azi am semnat o scrisoare de intenție. Provincia Hunan este una dintre cele mai mare din China și cred că ar fi o foarte bună oportunitate pe domeniul învățământului universitar și cercetării. Provincia are 130 de universități, aproximativ 150 de centre de cercetare și inovare și cred că un schimb între studenții din extensiile care funcționează la Bistrița, al Universității Tehnice, al Universității Babeș-Bolyai și universitățile cu același profil din provincia Hunan ar fi un pas foarte important. De asemenea, Stațiunea de Cercetare Pomicolă și Institutul de Cercetare din municipiul Bistrița ar putea face schimburi cu institutul de profil din provincie. De asemenea, pe domeniul economic noi avem de exemplu un important producător de cabluri iar ei au foarte multe zone de mine, cu extracție de minereuri neferoase și cred că ar fi o zonă interesantă de achiziție de materie primă pentru companiile din județul nostru. Și pe cealaltă zonă, pe domeniul agricol, de prelucrare lemnului cred că ne-am putea gândi foarte serios ca exporturile importante să nu mai fie făcute prin intermediari, cum să fac momentul de față, ci putem stabili relații directe între companiile din județul Bistrița-Năsăud și companii din China. În mod cert profitabilitatea acestor relații iar ar crește substanțial” a detaliat președintele CJ.
În toamnă ar putea fi semnată deja și o înţelegere de cooperare după parcurgerea etapelor legate de aprobarea în forurile decizionale ale celor două unități administrativ teritoriale.