Din toamnă, în judeţul nostru vor fi închise nu mai puţin de 17 şcoli şi grădiniţe din cauza numărului mic de copii care învaţă aici. AFLĂ care sunt acestea:
Senatorul Ioan Deneş i-a adresat ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, în plenul unei şedinţe a Senatului, o întrebare privind numărul de şcoli care vor fi desfiinţate în judeţul nostru din toamnă.
Potrivit lui Pricopie, în total, 17 unităţi de învăţământ din Bistriţa-Năsăud vor fi închise, decizia aparţinând autorităţilor locale. Dintre acestea, majoritatea vor fi desfiinţate, iar restul vor fi reorganizate din lipsă de elevi.
Astfel, vor fi reorganizate Şcoala Gimnazială nr. 2 din Bistriţa şi Şcoala Gimnazială din Beudiu, care va fi transformată în şcoală primară.
La capitolul desfiinţări, pe listă se află şcolile primare Dealul Cucului (Năsăud), Molişet, Răcăteş, Gater, Strâmbulici (n.r. - toate patru din comuna Târlişua), Bretea (Şieu Odorhei), Blăjenii de Jos (Şintereag) şi Şoimuş (Şieu), dar şi grădiniţele din Unirea (Bistriţa), Rusu de Jos, Albeştii Bistriţei (Galaţii Bistriţei) şi Corvineşti (Matei).
De asemenea, trei şcoli primare vor fi transformate în grădiniţe - Beclenuţ (Beclean), Tunelu (Poiana Ilvei) şi Şieu Sfântu (Şintereag).