Potrivit proiectului descentralizării, o parte dintre instituţiile deconcentrate vor fi preluate de Consiliul Judeţean. Preşedintele CJ BN, Radu Moldovan, este de părere că „descentralizarea este una dintre cele mai bune schimbări de viziune ce se pot aplica în România anului 2013".
Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, spune că proiectul descentralizării este o schimbare de viziune pentru România, care arată deschidere spre Europa și care va permite cetățenilor să decidă mult mai ușor care sunt proiectele importante pentru dezvoltarea comunităților locale în care trăiesc.
"Perioada în care administrația centrală a impus toate proiectele și a decis ce este bine și ce este rău pentru comunitățile locale se apropie de sfârșit. Puterea trebuie să meargă mai aproape de cetățeni, la nivelul local, pentru că ei știu cel mai bine ce necesități au și ce proiecte sunt potrivite pentru zona respectivă. Trebuie să demonstrăm în acest moment, prin adoptarea descentralizării, că avem încredere în judecata românilor", a declarat Radu Moldovan.
Practic, în urma descentralizării, în subordinea CJ BN vor intra câteva instituţii deconcentrate, cum ar fi Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret (inclusiv taberele şcolare), Direcţia Agricolă, Direcţia de Sănătate Publică şi Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu.
Totodată, Consiliul Local Bistriţa va prelua Cinema Dacia (sălile A şi C), CSM Bistriţa (Stadion Municipal), dar şi fostele cinematografe Tineretului (str. Gh. Şincai nr. 22) şi Bulevard (str. Republicii nr. 39).
Mai multe detalii puteţi afla aici.