Cu multă muncă, dăruire, dar şi dorinţă de a excela în afaceri, managerii câtorva firme din Bistriţa-Năsăud au dovedit că în plină criză financiară, se poate face performanţă. Pentru felul în care își conduc firmele, nouă manageri au fost premiaţi în această seară la Topul Firmelor din Bistriţa-Năsăud.
Au dovedit că se poate şi atunci când toate merg greu! Nouă manageri au făcut ca firmele pe care le reprezintă să exceleze în domeniile de activitate pe care le desfăşoară, astfel că, au fost premiaţi cu diplomele de excelenţă "Manager de succes".
Cei mai de succes manageri ai judeţului sunt: Emanoil Viciu - Teraplast, Dan Vasile - Dan Steel Group, Emil Iugan - MIS Group, Paul Ilieş - RAAL, Dorin Stoian - Comelf, Ioan Repede - Rombat, Ioan Chiciudean - Iproeb, Gavril Mureşan - Electroplast şi Ioan Moldovan - Agro Invest Prod.
Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud a acordat şi un premiu special celui mai mare angajator din Bistriţa-Năsăud. Firma Leoni, care are acum 4.480 de angajaţi, și-a adjudecat acest premiu.
FOTO: Ioan Moldovan