333 de robineţi cu senzori au fost montaţi în urmă cu o lună la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud. Culmea, în proiectul de reabilitare al toaletelor de 45 de miliarde de lei, vor fi din nou înlocuiţi robineţii, e drept cu unii din inox satinat.
Din cei 333 de robineţi montaţi în vară la toate chiuvetele din incinta Spitalului Județean de Urgență, după o lună 100 nu mai sunt funcţionali! Explicaţia dată de directorul administrativ Gabriel Lazany a fost că robineţii sunt la mare căutare printre pacienţii hoţi, care îi iau acasă după ce se internează cu ”șurubelnița și patentul”. Lazani a revenit mai târziu asupra declaraţiei cu completarea că o parte dintre ei s-ar fi stricat.
Dacă majoritatea robineţilor au fost stricaţi la o lună de la montare am putea trage concluzia fie că lucrările au fost făcute de mântuială, fie robineţii au fost de proastă calitate.
Întrebat de reporterul Bistriţeanul.ro dacă nu cumva înlocuirea robineţilor se face de două ori în câteva luni (având în vedere că în proiectul de reabilitare al toaletelor de 45 de miliarde de lei este prevăzută, surpriză, montarea de noi robineţi din inox satinat), Gabriel Lazany a răspuns că ''în proiectul de reabilitare termică a clădirii au fost prinse şi 333 de robinete pentru toate saloanele şi o parte din grupurile sanitare. De exemplu, în zona sălilor de operaţie nu sunt puşi robineţi şi ei vor fi relocaţi, deci oricum se pot refolosi''.
Aşadar, din explicaţia directorului administrativ reiese că robineţii cu senzor vor fi înlocuiţi din nou şi vor fi mutaţi în sălile de operaţie unde culmea încă nu a fost pus un astfel de robinet cu acționare prin senzor deşi tocmai medicii chirurgi nu ar trebui să atingă robineţii.