Au fost trei zile de sărbătoare cu totul speciale – începând cu Adormirea Maicii Domnului, continuând cu prăznuirea Sfântului Constantin Brâncoveanu și terminând cu duminica de ieri, a zecea după Rusalii, cea a vindecării copilului lunatec – tulburător ilustrată de Părintele Paisie de la Mănăstirea din Nușeni, după cum singuri puteți citi în fragmenetele de mai jos la care merită să reflectăm puțin și azi, și mâine, și mereu...

Despre provocările care fac diferența în viață, provocările profesorilor care dezmeticesc mintea elevilor, așa cum provocările cu care se confruntă soldații îi transformă în eroi cu a căror vitejie scrie istoria omenirii, despre provocările prin care credincioșii devin aleșii lui Dumnezeu, despre martirii care au avut curajul să rabde groaznice încercări pentru Dumnezeu, așa cum a făcut-o și sfântul Constantin Brâncoveanu alături de fiii săi care în fața morții și-au păstrat credința neclintită, despre credincioșii sau călugării care își închină viața lui Dumnezeu – despre acestea și multe altele a povestit părintele Paisie în slujba religioasă de ieri, la Mănăstiera Nușeni..

Neputincioasa, îndoielnica gândire umană și momentul triumfal al diavolului

„Chiar și efortul vostru financiar, fizic și duhovnicesc este tot un act de credință, o provocare – precum emoționanta pildă a Evangheliei care povestește despre copilul lunatec stăpânit de diavoli și demoni.” a afirmat Părintele Paisie.

„În vremea aceea, mergând ei spre mulțime, s-a apropiat de El un om, căzându-I în genunchi, și zicând: Doamne, miluiește pe fiul meu că este lunatic și pătimește rău, căci adesea cade în foc și adesea în apă. Și l-am dus la ucenicii Tăi și n-au putut să-l vindece. (Matei 17, 14-23). Tatăl face tot ce poate pentru a-și salva fiul din posesia duhului necurat. Tristețea și durerea lui, rușinea lui, mulțimea mare de popor înfiorată dar și neputința apostolilor conturează un tablou dezolant. Diavolul e în centrul atenției și totul se întâmplă în Galilea, la poalele Muntelui Tabor, exact acolo unde se petrecuse și Schimbarea la față...

Sunt trei momente esențiale: momentul plenar al harului și dialogul cu Tatăl momentul dezamăgirilor – al neputinței și al îndoielnicei gândiri umane și momentul triumfal al diavolului care a vrut să arate că omul, creația lui Dumnezeu, se află totuși în imperiul sclavagist al diavolului...”

Mai mult decât o minune – o luptă! Și multă durere...

Provocările profesorilor în încercarea de a-și învășa elevii să citească și să socotească, provocările vitejiei de arme ale unui erou sau provocările creștinului pentru credință sunt nesemnificative comparativ cu provocarea diavolului în fața Mântuitorului Hristos. Pentru că scopul diavolului era discreditarea Mântuitorului și discreditarea credinței în inima tatălui...

Dar Domnul Iisus Hristos iese biruitor și din această provocare, găsind o cale extraordinară, o variantă creativă de a înfățișa adevărul: Mântuitorul săvârșește minunea, îl vindecă pe copil, însă oamenii nu înțeleg lupta care s-a petrecut acolo și nici nu înțeleg că este vorba de mai mult decât o minune...! De aici durerea Mântuitorului care vrea să-și salveze omenirea de sub tirania diavolului: este Lege pentru Dumnezeu – e legea sacrificiului, a jertfei și doar El și doar prin moartea pentru care optează, reușește să salveze neamul omenesc.

Cea de-a doua lege ne privește direct pe noi și se găsește ascunsă în pilda copilului lunatec. Pe calea de la credință la dragostea de Dumnezeu este o mare nevoință iar dacă vrem să ieșim din moarte spre viață, avem de parcurs trei etape. În primul rând – întâlnirea cu Mântuitorul Iisus Hristos („Doamne, dacă poți, fă ceva...!” la care Mântuitorul răspunde că dacă vrem să fim ajutați trebuie să credem), formarea credinciosului și voința de a crede...

Toate sunt cu putință celui care crede...!

În al doilea rând transformarea: Mântuitorul preia inițiativa spunând „Dacă poți crede, toate sunt cu putință...!” iar tatăl copilului lunatic se aruncă la picioarele Mântuitorului, se smerește, cerând ajutor, iar de acolo începe transformarea...

La fel și tinerii liceeni zburdalnici, nepăsători în fața vieții, lipsiți de responsabilități, dornici de petreceri – atunci când încep stagiul militar sunt neîncrezători și sensibili la orice cuvânt mai aspru, plini de fițe și ifose – dar, printr-o surprinzătoare transformare – când se întorc, îi reîntâlnim fermi, categorici și bărbați hotărâți să caute sensul vieții.

Și cei care fac o facultate se îndreaptă spre ea cu aceeași nepsare, superficiali și plini de chef – iar după 5, 6 ani se face simțită deja transformarea: unii devin medici, salvând vieți, alții devin arhitecți, realizând construcții, alții se împărtășesc din Taina preoției – pleacă de-acasă copii și se reîntorc acolo unde biserica îi numește părinte spiritual pentru o întreagă parohie, urmași ai Sfinților Apostoli, aducând pe Dumnezeu pe Sfânta Masă...

Aduceți copiii la biserică, iar dacă nu-i aduceți, să nu vă mirați că se vor îndrăci!

În al treilea rând, este momentul deznodământului și vindecarea copilului: „Aduceți copilul aici!” spune Mântuitorul. Iar Părintele Paisie le-a spus ieri credincioșilor: Aduceți copiii la biserică, iar dacă nu-i aduceți, să nu vă mirați că se vor îndrăci – așa cum s-a întâmplat zilele trecute la Parva, când un copil a tăiat gâtul tatălui său, lovindu-l încă o dată cu securea în creștet.

Aduceți copiii la Biserică, nu-i mai cocoloșiți atâta și aduceți copiii la Hristos dacă vreți ca la vremea bătrâneții să nu fiți jefuiți de ei, dacă nu vreți să fiți trimiși la casele de bătrâni să muriți printre străini, dacă vreți să nu plângeți cu lacrimi amare că nu i-ați ținut aproape de Dumnezeu ca să vă fie recunoscători.

Iar Iisus, răspunzând, a zis: Aduceți-l aici la Mine. Și Iisus l-a certat iar demonul a ieșit din el și copilul s-a vindecat din ceasul acela. Dacă la început e vorba de formare, de intenția dialogului, urmează apoi trans-formarea și parteneriatul care se instituie între credincios și Dumnezeu.

Iar în final – transfigurarea – schimbarea la față a omului necredincios: chipul tatălui se luminează, pe fața lui se citește bucuria, și văzându-și copilul schimbat și el la față, înțelege că viața pentru el de acum înainte are un sens profund...

Învrednicește-ne, Doamne să Te cunoaștem pe Tine și umple inima noastră de viață veșnică...

Și voi puteți deveni martorii schimbării la față a inimii voastre – a conchis Părintele Paisie – dacă îndepliniți ceea ce vă cere Dumnezeu. Și dacă Domnul vă va socoti vrednici, puteți primi schimbarea.

„Iar dacă în drumurile vieții voastre veți întâlni oameni necredincioși, nemulțumiți, îndurerați sau grozav de bolnavi și tulburați de demoni – să știți că ei se află în întuneric. Haideți să facem împreună pasul și să-i aducem la Mântuitorul Hristos iar Domnul va face cumva să alunge tot acest întuneric pentru ca omul să găsească un nou sens vieții lui...!

Bucurie și lacrimi de bucurie, recunoștință și mulțumire – dacă le avem pe acestea, să știți că Mântuitorul ne-a schimbat la față...” a mai spus Părintele Paisie, încheindu-și predica cu tulburătoarea rugăciune a Sfântului Isaac Sirul: „Învrednicește-mă, Doamne să Te cunosc pe Tine și umple inima mea de viață veșnică...”

Apropiindu-se ucenicii de Iisus, L-au întrebat de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puțina voastră credință. O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi? Adevărat grăiesc vouă: Dacă veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, și el se va muta. Și nimic nu va fi vouă cu neputință. Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune și cu post....”

Foto Arhivă