Tineretul Național Liberal (TNL) alături de Cluburile Studențești Liberale (CSL) au lansat proiectul național „10 pentru Europa” prin care 10 tineri vor primi un loc pe listele PNL pentru alegerile europarlamentare din acest an.
10 pentru Europa este un proiect unic la nivel european. Este un proiect meritocratic prin excelenţă, care promovează principiul liberal al competiţiei deschise.
Concursul are 7 etape după cum urmează: înscrierea candidaţilor pe site-ul proiectului, perioada votului online, anunțarea semifinaliștilor, pregătirea evenimentelor de la nivel local, interviul semifinaliștilor, anunțarea finaliștilor și marea finală ce va avea loc la Romexpo, București, în prezența a 7000 de spectatori.
Participanții în concurs trebuie să convingă comunitatea locală să îî susțină în acest proiect mai apoi urmând ca aceștia să pregătească evenimente locale pe teme europene.
Oricine îl poate susține pe Adrian Solcan în acest demers prin accesarea platformei online www.10pentrueuropa.ro, clic pe profilul Adrian Solcan și clic pe „voteaza pe Adrian Solcan”.
”Cred intr-o reteta simpla: experienta, obiective clare si perseverenta multa inseamna succes. Am obtinut experienta in calitate de voluntar in ultimii 8 ani de zile si incepand cu varsta de 16 ani cand m-am lansat in spatiul public, am initiat peste 30 de proiecte locale si regionale, am sustinut 3 traininguri si am lucrat direct cu mai mult de 3000 de elevi si studenti. Obiectivele sunt clare, Romania trebuie sa devina un reper in Europa si in lume prin reinventarea sistemului national de educatie. Ne putem astepta la o crestere economica sustenabila atunci cand resursa umana va fi bine educata” a susținut Adrian Solcan.
Tema principală pe care județul Bistrița-Năsăud o va promova în cadrul acestui concurs va fi „educația” și reformele ce pot fi aduse sistemului național de educație.
CSL-T Comunică,
Departamentul de comunicare CSL Bistrița-Năsăud