Un spectacol organizat de câţiva tineri a mobilizat sute de oameni care au cumpărat bilete, au mers la spectacol şi au făcut donaţii. Astăzi, Crina a primit cei 16.400 de lei, iar banii au ajuns în contul deschis pe numele ei.
Majoretele de la Cheers au demonstrat că nu se pricep doar la dans, ci şi la fapte bune, iar energia şi dorinţa lor de a face ceva au dat roade. Au organizat un spectacol minunat care a avut loc duminică seara la Sala Polivalentă, iar evenimentul a umplut până la refuz sala.
Prezent la invitaţia celor de la Cheers au răspuns numeroşi artişti care au venit cu dragă inimă la spectacolul de duminică seara. Trupa Reea Cover Band, majoretele de la Cheers, trupa de dans Reborn, dansatorii Andrei Tarniţă şi Andrada Luca, Elena Hasna (care a participat la Next Star) ansamblurile de dansuri populare Baladele Bistriţei şi Codrişorul, artistul Codruţ Bistriţeanul şi interpreţii de muzică populară Roberta Opre, Cristina Retegan, Mirela Petruş şi Nicu Cioancă, dar şi actorul Bogdan Vlădău au susţinut un extraordinar spectacol pentru tânăra profesoară .
Sute de bistriţeni şi-au cumpărat bilet pentru intrarea la spectacol şi nu puţini au fost cei care au făcut şi donaţii pentru Crina Cârcu, profesoara de religie care se luptă cu cancerul. După spectacol Cheers a tras linie şi bucuria le-a fost imensă. Au reuşit să adune o sumă frumuşică, 16.400 de lei, bani care deja au ajuns la Crina.
Astăzi profesoara a primit banii, iar bucuria ei a fost imensă pentru că aşa îşi va putea asigura tratamentul de care are nevoie atât mult.
„Bucuroasă aş renunţa la aceşti bani dacă aş şti că Dumnezeu îmi întinde o mână şi că de mâine aş fi sănătoasă. Le mulţumesc tuturor celor care au făcut acest lucru pentru mine", ne-a spus Crina astăzi.
Roxana Lăpuşte, liderul trupei de majorete Cheers, este cea care i-a dus banii Crinei şi care a pus la cale impresionantul spectacol de duminică seara.