„Scrisoare către liceeni” se adresează tinerei generaţii, adolescenţilor de a XI-a şi a XII-a, adică României de mâine şi cu aşa ceva nu e de glumit. Din contră!

Surprinde şi incită, tonul direct, limbajul frust, neiertător. Atrage ca un magnet prin adevărurile rostite fără menajamente, brutal: „Nu vă gândiţi la furat. E calea cea mai simplă. Ştiu că aţi aflat că aşa te îmbogăţeşti. Dacă ai pământ sau dacă faci afaceri cu statul. Ştiţi voi ceva despre TVA şi cum ai putea să-l furi, dar nu vă e încă foarte clar. Nu ăsta e drumul. Cu cât se va fura mai mult, cu atât se va construi mai puţin, iar copiii copiilor noştri vor moşteni un imperiu de cenuşă”(...)„ Hoţii de la putere nu sunt în stare să vă spună cine este Delacroix sau Chagall. Nici Duchamp. Nu vă pot spune care e influenţa lui Schopenhauer în „Sărmanul Dionis” şi nici de ce este Eminescu un romantic întârziat. Foarte puţini o să vă spună cine a pictat „Cina cea de taină” şi de ce Visconti a ales romanul lui Thomas Mann ca să facă un mare film. Ei vor şti doar să vă înveţe să furaţi. Iar calea asta, mai devreme sau mai târziu, se va înfunda şi ne va asfixia copiii”;„ Nu-i invidiaţi pe oamenii cu bani. Nu vă faceţi modele din băieţii de bani gata, din băieţii de oraş. După treizeci şi nouă de ani le va rămâne doar o listă lungă de femei. Or trofeele astea sunt trecătoare. Când îmbătrâneşti şi trofeul tău va fi o babă. După asta vine singurătatea. Voi aveţi şansa să lăsaţi ceva în urma voastră. Banii nu sunt Calea. Priviţi unde ne-a adus setea de bani”.

Textul mi-a fost semnalat de un fost student. Mai întâi în varianta audio, pe Youtube, apoi am găsit-o şi pe cea scrisă.

Cuvintele cad ca nişte ghiulele, într-un strigăt de furie, înglobând neputinţa, deznădejdea şi speranţa la un loc. Sunt din 2009, dar parcă ar fi fost scrise ieri. Atât sunt de actuale!

Pe Tudor Chirilă am avut plăcerea să-l întâlnesc, într-un cerc de cunoştinţe, la Bistriţa, după un spectacol. Scrisoarea îl caracterizează pe deplin. Tot aşa vorbeşte şi e un „frondeur” inteligent, intuitiv, de calibru, cu mult har şi haz. Nu suportă cenzura şi nici nu se auto-cenzurează. Serios şi grav, când situaţia o cere – de pildă, scrisoarea. Nu mi-am făcut decât datoria: am „predat” epistola „andrisantului”, adică elevilor din anii terminali. Nu vă ascund că am avut oarece emoţii şi semne de întrebare vizavi de receptare. Vor reuşi să treacă dincolo de duritatea limbajului? Vor putea surprinde adevărul constatărilor lui Tudor, în toată dimensiunea sa? Vor înţelege şi-i vor accepta mesajul? etc.

Vă mărturisesc cu satisfacţie că peste 90% au perceput exact ceea ce a vrut să comunice Tudor Chirilă: „Exprimă adevărul faţă de ceea ce ni se întâmplă azi”;„Ar fi putut totuşi să nu recurgă la termeni triviali”;„E prea multă minciună şi hoţie în ţară, de aceea am ajuns în această situaţie atât de gravă”.

Înţeleg şi acceptă îndemnul lui Tudor Chirilă:„ Scopul vostru trebuie să fie cunoaşterea. Cu cât veţi şti mai multe, cu atât veţi fi mai înalţi. Orice carte citită, orice lecţie învăţată, se vor aşeza sub voi şi vă vor ridica deasupra celorlalţi. Veţi domina cu mintea. Nu e nimic mai frumos decât asta(...)Invăţaţi legile. Invăţaţi-vă drepturile. Atunci veţi şti când are cineva voie să vă legitimeze. Veţi şti cum să luptaţi, dacă veţi şti legile. Apoi o să vedeţi că legile sunt proaste. Şi veţi înţelege că trebuie să le schimbaţi. Pare greu şi cere timp. Dar, Doamne, voi aveţi timp şi pentru voi nimic nu e greu. Voi nu înţelegeţi că SUNTEŢI SCHIMBAREA?”

Elevii de azi acceptă acest rol – se simte chiar un dram de mândrie si de încântare că cineva le acordă importanţa cuvenită – dar mă întreabă, întrebându-se: CUM ? Nu le-am dat un răspuns fiindcă generaţia mea e mult prea departe de a lor. Nu am dreptul să-i influenţez. Nu e bine. E ca-n dragoste. Poţi s-o explici dar nu-i bine să-i ţii nimănui lumânarea!

Revolutul timp îmi pune lacăt gurii şi atunci l-am lăsat tot pe Tudor Chirilă să le răspundă, că-i mai aproape de vârsta lor: „Salvaţi-vă! Salvaţi-ne! Este o singură cale! Lupta cunoaşterii!! Şi când veţi fi câştigat lupta cunoaşterii, de-abia atunci veţi cunoaşte/şti/ să luptaţi cu adevărat!!!Nu vă amăgiţi cu prezentul... Salvaţi-vă în viitor. Noi am pierdut. Voi? Ce faceti?”... Kutuzov spunea:„încă nu s-a copt mărul”.

Mă întreb eu acum, întrebându-vă: Mai e mult până se coace?!