Pentru achizitionarea a trei masini noi conducerea CJ BN a cheltuit 115.247 de lei. O masina a ajuns in garajul CJ BN, una la ISU BN iar cealalta la Protectia Copilului.
Consiliul Judetean Bistrita-Nasaud si-a imbogatit parcul auto! Reprezentantii institutiei au cumparat de la firma SC Automobile Service SRL din Bistrita un autoturism de teren, un autoturism break si un autoturism berlin. Pentru cele trei masini s-a platit 115.247 de lei.
Contractul pentru cumpararea noilor masini a fost semnat in data de 15 decembrie iar autoturismele au fost deja livrate. In luna iulie a anului trecut, in cadrul unei sedinte de consiliu judetean a fost aprobat un buget de 301.000 de lei pentru achizitionarea a sase autoturisme.
Dintre acestea doua masini sunt destinate Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bistrita-Nasaud, una pentru Consiliul Judetean Bistrita-Nasaud, doua pentru Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bistrita-Nasaud si una pentru Centrul Scolar de Educatie Incluziva de la Beclean.
Pentru masinile care inca nu au fost achizitionate Consiliul Judetean Bistrita-Nasaud urmeaza sa se organizeze o alta licitatie. Parcul auto al Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud are in dotare opt autoturisme.
Printre acestea se numara un WV Touareg, Dacii Duster, masini de teren si un Daewoo Nubira.