Accident, de puțin timp, la ieșire din Unirea spre Livezile. Două mașini s-au ciocnit, iar o persoană ar fi rămas blocată în mașină.
Circulație îngreunată la ieșire din Unirea spre Livezile. Mai multe ambulanțe și autospeciale ale descarcerării au pornit spre locul unui accident petrecut de puțin timp în Unirea.
Din primele informații se pare că o persoană a rămas blocată în mașină.
UPDATE 11.23
O tânără a rămas blocată în mașină, însă a reușit să iasă din autoturismul avariat înainte de a ajunge echipajul de descarcerare la fața locului.
Din fericire în urma accidentului nimeni nu a fost rănit, deși în cele două mașini se aflau trei persoane.
Ambele autoturisme veneau de la Bistrița și mergeau spre Suceava. La un moment dat una dintre mașini, în care se aflau două persoane, a vrut să vireze stânga, la Pensiunea Haiducilor, însă a fost lovită în plin de un șofer neatent care a încercat să intre într-o depășire pe linie continuă. Ambele mașini au ajuns în șanțul de pe contrasens.