In urma cu putin timp, un echipaj SMURD a plecat inspre localitatea Telciu pentru a-i acorda primul ajutor unei persoane lovite de o autobasculanta.
Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al judetului Bistrita-Nasaud a fost solicitat prin 112 sa intervina la un accident rutier petrecut in localitatea Telciu.
Soferul unei autobasculante a vrut sa dea cu spatele, dar nu a observat ca in spatele utilajului se afla o persoana pe un scuter. Barbatul de pe scuter a iesit de pe un drum secundar fara sa se asigure, iar soferul autobasculantei nu a apucat sa il vada si l-a accidentat. Chiar soferul a fost cel care a solicitat interventia medicilor.
Un echipaj SMURD a plecat de urgenta in acea zona pentru a ii acorda primul ajutor victimei si pentru a o transporta la Spitalul orasenesc din Nasaud.