Un cuplu din Vicovul de Jos, județul Suceava, a fost implicat în această dimineață într-un accident rutier la ieșire din Livezile, înainte de trecerea la nivel cu calea ferată. Cei doi se îndreptau spre Târgu Mureș unde aveau programare la medic, însă drumul lor s-a oprit la Spitalul de Urgență din Bistrița.
Din fericire, starea de sănătate a celor doi suceveni (o femeie de 46 de ani și un bărbat de 47) nu este gravă și își vor putea continua drumul după ce vor fi văzuți și de medicii de la Spitalul de Urgență Bistrița-Năsăud.
O clipă de neatenție a fost suficientă pentru ca șoferul, un bărbat de 47 de ani, să nu observe curba deosebit de periculoasă amenajată la ieșire din Livezile, spre Bistrița, înainte de trecerea la nivel cu calea ferată. A pătruns pe contrasens și a ieșit în afara carosabilului, oprindu-se foarte aproape de calea ferată.
La locul accidentului au ajuns pompierii, paramedicii SMURD și un echipaj al ambulanței cu medic care le-a acordat răniților primul ajutor. Până la sosirea echipajelor de intervenție, sătenii din zonă au sărit în ajutorul răniților, nefiind nevoie de ajutorul pompierilor de la descarcerare.
Polițiștii de la rutieră fac la această oră cercetări și măsurătorile necesare pentru a stabili cauzele care au dus la producerea accidentului.
În această zonă au frecvent loc astfel de incidente din cauza șoferilor neatenți care observă curba prea târziu.