Echipajele medicale și cele ale poliției intervin la această oră la un accident petrecut chiar pe strada unde își are sediul Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud. Un bărbat aflat pe o motocicletă s-a accidentat după ce a încercat să evite un câine.
La fața locului a ajuns echipajul de Terapie Mobilă Intensivă al SMURD care îi acordă rănitului primul ajutor. Din primele informaţii, se pare că bărbatul nu este rănit grav.
Bărbatul este conştient şi a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Se pare că motociclistul a încercat să evite un câine, a pierdut controlul motocicletei, s-a dezechilibrat şi a căzut.
La această oră poliţiştii efectuează măsurători pentru a stabili circumstanţele în care s-a petrecut incidentul.