Un bărbat de 47 de ani a fost prins în timp ce vindea CD-uri și DVD-uri piratate tocmai în piața din Beclean. CD-urile și DVD-urile, care conțineau filme, jocuri, muzică și hărți pentru GPS au fost confiscate de către jandarmi.
Jandarmii din cadrul Plutonului Beclean aflaţi într-o acţiune de patrulare s-au sesizat din oficiu la vederea unui bărbat care oferea spre comercializare compact discuri şi DVD-uri fără a deţine holograma emisă de ORDA România, conform prevederilor legale în vigoare.
Având în vedere faptul că nu erau respectate prevederile Legii nr. 8 din 1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, art. 139^6, acestea au fost ridicate în vederea continuării verificărilor. Cele 23 de CD-uri şi DVD-uri conţineau filme, jocuri, hărţi pentru GPS şi muzică.
Pe numele bărbatului de 47 de ani, au fost întocmite actele de sesizare pentru infracţiunea de comercializare de CD-uri şi DVD-uri fără a avea holograma emisă de ORDA România. Documentele au fost înaintate Poliţiei Oraşului Beclean pentru continuarea cercetărilor.
Compartiment Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul