„Îmi dai cevaaaaa?”

„Îmi dai un leeu?”

„Îmi dai o țigară?”

Așa își începea „discursul” Costan, celebrul cerșetor de pe Pietonalul Liviu Rebreanu. De ce discursul? Pentru că dacă îi răspundeai, indiferent că îl ajutai sau respingeai, se ținea de tine ca scaiul. Nu de multe ori mamele își trăgeau copiii lângă ele și spuneau „Nu-i răspunde/nu te uita insistent că apoi nu se mai lasă de noi!”. La fel făceau și cei care vroiau să servească liniștiți ceva la una dintre terase. Odată ce Costan te aborda... nu mai puteai sta liniștit.

Știa să îți mulțumească dacă îl ajutai, dar dacă îl refuzai sau dojeneai, discursul lui era foarte bogat în... injurii. Iar uneori chiar te scuipa sau încheia cu „ești mai rău ca mine”.

Nu se sfia să abordeze de la oameni la 4 ace până la cei ca el, de la oameni cu funcții înalte până la copii. Nu conta omul, ci banul care îl scotea din buzunar.

Îi plăcea să își aibă „domeniul” pe pietonal, unde o ducea bine. De nenumărate ori a fost adus la adăpost de poliţiştii locali, dar a refuzat să stea la centru şi a preferat mai degrabă să meargă la cerşit, unde o ducea mai bine. Era pretenţios, refuzând ceaiul fierbinte sau gustarea oferită de Primăria Bistriţa, cerând... covrigi de la Gigi.

Un lucru e clar, cerșetorul Costan, pe numele lui Constantin Lazăr, a fost personajul care însenina ziua oricărui trecător de pe Pietonal, indiferent dacă îl ajuta sau nu. Memorabile sunt momentele când purta vestele însemnate cu numele anumitor partide politice și le schimba în funcție de cine dădea mai mult. Apoi, a devenit apolitic. De multe ori, dată fiind notorietatea sa, bistrițenii i-au dojenit pe cei aleși, spunându-le că „și Costan era mai bun deoarece știe de problemele orașului”. Mai în glumă, mai în serios, văzând alegerile autorităților, unii bistrițeni l-au nominalizat pe Costan la titlu de cetățean de onoare al municipiului.

Costan s-a stins din viață, însă un lucru e clar: cei care de acum vor merge pe Pietonalul Liviu Rebreanu se vor uita în stânga și-n dreapta, parcă așteptând un „Îmi dai ceevaaa?”, vor ofta scurt, iar apoi, cu un zâmbet în colțul gurii vor spune pentru a nu știu câta oară „Eh! Dumnezeu să-l odihnească pe Costan!”