A vrut să facă un bine şi să ajute un tânăr pe care l-a luat cu maşina, dar în loc de mulţumiri s-a ales cu o pagubă! Un bărbat de 30 de ani din Rodna a rămas fără banii pe care îi avea în portmoneu, bani care i-au fost furaţi chiar de cel pe care îl ajutase. Hoţul a fost prins şi s-a ales cu dosar penal.
La data de 17 februarie a.c., poliţia a fost sesizată de către un bărbat în vârstă de 30 de ani din Rodna, cu privire la faptul că o persoană necunoscută pe care ar fi luat-o la ocazie i-ar fi sustras o sumă de bani din portmoneu.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că, în timp ce conducea un autovehicul pe raza municipiului Dej, bărbatul ar fi luat la ocazie o persoană necunoscută, pe care ar fi transportat-o până în localitatea Coldău. Ulterior, bărbatul, de 30 de ani, şi-a verificat portmoneul, constatând faptul că i-ar fi fost sustraşi 240 de lei.
Ca urmare a cercetărilor efectuate de poliţiştii bistriţeni a fost identificată persoana necunoscută, ca fiind un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din Năsăud.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.
***
Atenţie pe cine luaţi la ocazie!
Pentru a nu deveni victima unor astfel de infracţiuni, poliţiştii vă recomandă să nu luaţi în maşină persoane necunoscute!
Asiguraţi-vă că banii, bagajele şi bunurile pe care le transportaţi în interiorul autovehiculului nu pot fi sustrase, păstrând în permanenţă un contact vizual cu acestea!