Un barbat din Barla s-a ales cu dosar penal dupa ce s-a urcat la volan baut. Masina nu era inmatriculata si a luat foc la iesire din localitatea Posmus.
Cu putin dupa miezul noptii, pe DJ 173 la intrarea in localitatea Posmus, un echipaj de politie din cadrul Biroului Politiei ordine Publica in mediul Rural Bistrita a gasit un autoturism in flacari.
“In urma investigatiilor efectuate a fost identificat conducatorul auto (ce nu a fost gasit la fata locului de echipajul de politie) in persoana lui Alexandru P., de 42 ani, din comuna Mariselu, sat Barla. Acesta a condus autoturismul marca Ford Escort, pana la intrarea in localitatea Posmus, cand in urma unor defectiuni tehnice autoturismul a luat foc arzand in proportie de 90%” spune purtatorul de cuvant al IPJ BN ag. Claudia Radoi.
In urma verificarilor efectuate politistii au descoperit ca persoana care a condus autoturismul nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, iar numerele provizorii ale autoturismului sunt expirate din data de 04.03.2010.
“Soferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,13 mg. alcool pur in aerul expirat. Acestuia i s-a intocmit dosar penal pentru conducere fara permis si conducerea unui autovehicul neinmatriculat” se arata intr-un comunicat remis presei de IPJ.