Este povestea unei șoferițe din Suceava care a lovit ieri un biciclist în Livezile și apoi și-a continuat liniștită drumul. A fost prinsă în Satu Mare!
"La data de 19 iunie a.c., un bărbat, în vârstă de 67 de ani, din Livezile, în timp ce se deplasa pe o bicicletă pe DN 17, pe raza localităţii, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, în dreptul unui imobil, în momentul în care a dorit să vireze la stânga, a fost acroşat de către un autoturism care circula în spatele său şi s-a angajat în depăşirea sa. În urma producerii accidentului, conducătoarea autoturismului, o femeie, de 47 de ani, din judeţul Suceava, şi-a continuat deplasarea, fiind depistată de poliţişti pe raza municipiului Satu-Mare" se arată în comunicatul remis presei în această dimineață de IPJ.
În urma accidentului bărbatul aflat pe bicicletă a fost rănit și transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Șoferița care a plecat de la locul accidentului a fost dată în urmărire și a fost prinsă după ce a parcurs mai bine de 200 de kilometri de polițiștii din Satu Mare.
Pe numele acesteia a fost deja deschis un dosar penal, poliţiştii Serviciului Rutier efectuând în continuare cercetări faţă de conducătoarea autoturismului care este acuzată de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.