Un accident rutier a avut loc vineri seara în localitatea Figa. Vinovatul a fugit de la locul accidentului, însă mustrările de conştiinţă l-au determinat să meargă să-şi recunoască fapta la sediul poliţiei din Beclean. Doar că s-a prezentat la poliţie... băut. Acum e cercetat penal.
Vineri seara, un apel la 112 anunţa că la ora 20.00 în localitatea Figa a avut loc un accident rutier.
Maşina condusă de C.I. de 42 de ani din Sighişoara a fost avariată de un alt autoturism, însă făptaşul nu s-a oprit să vadă ce a făcut.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că vinovat de producerea accidentului este M. L. de 48 de ani din Figa.
“După producerea accidentului, M.L. a părăsit locul producerii accidentului, prezentându-se ulterior la Poliţia oraş Beclean. Bărbatul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat şi s-au recoltat două probe biologice de sânge” se arată într-un comunicat remis presei de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa – Năsăud, agent principal Crina Sîrb.
Acum bărbatul este cercetat penal pentru că a condus beat pe drumurile publice şi pentru că a plecat de la locul accidentului pe care l-a produs.