Un bărbat a încercat să mituiască un poliţist care a descoperit că transporta în maşină două canistre cu motorină furată de mecanicii unei locomotive. Omul i-a oferit poliţistului 1.000 de euro însă omul legii a refuzat şi i-a făcut dosar penal. Acum bărbatul care a încercat să dea mită va ajunge în faţa judecătorilor.
Potrivit procurorilor întâmplarea ar fi avut loc anul trecut în luna noiembrie şi se pare că bărbatul prins cu motorina furată ar fi crezut că poate scăpa basma curată dacă oferă bani pentru a cumpăra tăcerea. Planurile nu i-au ieşit se pare aşa cum a crezut şi s-a ales cu un dosar penal.
Într-un comunicat remis presei de către purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, procuror şef adjunct Angela Sângeorzan, se arată că a fost trimis în judecată "Vasile B. - pentru comiterea unei infractiuni de dare de mita, constand in faptul ca in data de 11.09.2013, după ce a fost surprins in timp ce se deplasa de la Halta CFR Fiad, spre DN 17, unde avea parcata o camioneta, avand asupra sa 2 canistre cu motorina, ce fusese sustrasa de mecanicii de locomotive, a oferit unui agent de poliţie, a Politiei com. Salva, suma de 1.000 euro şi material lemnos, pentru a-l determina sa nu constate fapta si a-i permite pastrarea folosului infractiunii".
Bărbatul va ajunge în faţa magistraţilor şi, dacă va fi găsit vinovat, riscă să stea în spatele gratiilor până la şapte ani.