40 de zile trebuie să se abțină de la carne, ouă sau produse lactate cei care vor să postească înainte de Crăciun. Pâna pe 24 decembrie când este așteptată vestea Nașterii Mântuitorului, gospodinele vor trebui să fie inventive pentru a reuși să treacă cu bine de această perioadă.
Abținerea de la diferite alimente nu este însă suficientă. Credincioșii ar trebui să renunțe şi la poftele trupești sau la bârfe.
Cultul ortodox susține că postul dinaintea Crăciunului amintește de postul îndelungat al patriarhilor din Vechiul Testament în așteptarea lui Mesia, dar și de postul lui Moise de pe muntele Sinai în timp ce aștepta să primească poruncile lui Dumnezeu.
Ieri a fost ultima zi în care preoții au mai putut înfăptui cununiile religioase, iar credincioșii au renunțat începând de aseară la petreceri, până după Anul Nou.
Pentru că postul Crăciunului durează 6 săptamâni și este mult mai ușor decât postul Paștelui, mulți aleg să îl ţină complet, ceea ce poate deveni un chin pentru gospodinele care nu mai știu ce să gătească. Acestea vor trebui să gătească mâncăruri fără carne, ouă sau lactate, astfel că toate preparatele trebuie să aibă la bază legume și fructe.
Iată o listă a celor mai populare mâncăruri de post :
· Mâncare de praz cu măsline și cartofi
· Ghiveci cu legume și orez
· Tocăniță de ardei copti
· Fasole scăzută / Iahnie de fasole
· Sarmale cu ciuperci/soia
· Varză călită
· Ardei umpluți cu orez și legume
· Mâncare de mazăre
· Paste cu legume
· Iahnie de linte
· Chifteluțe de cartofi cu leurdă
· Supă de varză
· Chiftele de roșii
· Musaca de varză și soia
· Supe creme de legume
· Musaca de cartofi cu soia
Listă de deserturi de post :
· Salam de biscuiți
· Negresă cu nucă
· Prăjitură cu mere și nucă
· Clătite
· Chec cu cacao/vișine/nuci/etc.
· Gogoși
Preoții nu le recomandă celor cu probleme de sănătate să țină toate cele 40 de zile de post, aceștia pot să se limiteze la zilele de luni, miercuri și vineri.
În fiecare zi de sâmbătă şi duminică credincioșii au dezlegare la pește. În ultima zi a postului rigorile sunt mult mai aspre : nu se mănâncă nimic până după-amiază, iar în unele zone din țară se ajunează chiar până seara. În ziua de Ajun se mănâncă tocmai seara.