Apropierea sărbătorilor de iarnă este un bun prilej pentru comercianţi, indiferent de produsele pe care le vând, să mai facă nişte bani în plus. Comercianţii de petarde fac în această perioadă profituri mari. Poliţiştii îi urmăresc însă cu mare atenţie iar cei care vând ilegal produse pirotehnice sunt amendaţi.
Poliţiştii bistriţeni au confisacat vineri 240 de petarde pe care un tânăr de 16 ani din localitatea Jelna încerca să le vândă. Aurel N. nu avea autorizaţie pentru a vinde materiale pirotehnice şi pentru fapta sa este cercetat acum de către poliţiştii bistriţeni.
Este bine de ştiut că pentru siguranţă pocnitorile sau artificiile trebuie folosite la o distanţă de cel puţin 50 de metri de clădirile care au înălţime de până la patru nivele şi la cel puţin 100 de metri de cele care au peste patru nivele.
De asemenea, şi faţă de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare sau vânzare a combustibililor lichizi, solizi, faţă de instalaţiile de gaze ori de păduri distanţa trebuie să fie de minim 500 de metri.
Cei care nu respectă aceste prevederi riscă să se aleagă cu amenzi cuprinse între 3.000 şi 7.500 de lei.
Bistriţenii trebuie să mai ştie că petardele, pocnitorile sau artificiile pe care le cumpără trebuie să aibă inscripţie în limba română, categoriile din care fac parte, instrucţiunile de folosire, termenul de garanţie precum şi pericolele care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor.
Medicii îi sfătuiesc pe bistriţeni ca în cazul în care sunt răniţi de pocnitori, petarde sau artificii să se prezinte de urgenţă la camera de gardă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.