Un bărbat de 69 de ani va avea de dat socoteală în faţa poliţiştilor pentru că a furat un portmoneu în care se afalu 1.600 de lei. Omul riscă să facă puşcărie pentru fapta pe care a comis-o.
După ce a văzut că a rămas fără bani, disperată, femeia a cerut ajutorul poliţiştilor care au început cercetările şi au adunat probe pentru a da de urma hoţului.
"În urma cercetărilor şi verificărilor efectuate, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au identificat un bărbat, de 69 de ani, din comuna Spermezeu, bănuit că în luna noiembrie, profitând de aglomeraţia din incinta unei farmacii situată în Bistriţa şi de neatenţia unei femei, de 71 de ani, din Livezile, i-ar fi sustras acesteia, dintr-o poşetă, un portmoneu în care se aflau 1.600 de lei", se arată într-un comunicat remis presei de către IPJ BN.
Din fericire, banii au fost recuperaţiu şi restituiţi femeii de la care au fost furaţi, iar hoţul s-a ales cu un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.