Este vorba despre un tânăr de 21 de ani care riscă o condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Acesta s-a ales cu dosar penal şi va fi tras la răspundere pentru fapta sa.
B.V. din Bistriţa s-a plâns ieri poliţiştilor după ce a descoperit că din rezervorul unei autobasculante aflată în parcul auto din Domneşti au dispărut 80 de litri de combustibil .
Oamenii legii au început cercetările pentru a descoperi cine a sustras motorina.
"În urma verifcărilor şi investigaţiilor efectuate a fost identificat un suspect pentru comiterea furtului, un tânăr de 21 de ani din Domneşti", se arată într-un comunicat remis presei de către purtătorul de cuvânt al IPJ BN, insp. Antonela Pop.
Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Mărişelu continuă cercetările în acest caz. Hoţul riscă să fie trimis în judecată şi condamnat să facă puşcărie.