Președinte CJ a anunțat ieri, în cadrul ședinței Consiliului Județean că s-au început demersurile pentru realizarea celei de-a doua celule de depozitare de la Tărpiu. Autoritățile au găsit o soluție și se așteaptă acordul de la ministerul pădurilor pentru a începe lucrările. Noua celulă ar putea fi construită în pădure.
Anul acesta autoritățile județene vor să facă primii pași necesari pentru începerea celei de-a doua celule a depozitului ecologic de la Tărpiu, celulă care ar fi trebuit finalizată anul trecut. Totuși, mai bine mai târziu decât niciodată...
Până acum autoritățile nu au reușit să găsească o soluție decentă pentru construirea celei de-a doua celule ecologice de la Tărpiu, prima fiind amenajată într-o zonă cu numeroase izvoare, pe un pământ argilos, care a pus serioase probleme administratorului depozitului și autorităților județene.
În plus, mirosul insuportabil i-a revoltat de mai multe ori pe localnici care au ieșit în stradă și au cerut închiderea depozitului ecologic de la Tărpiu.
Anul trecut autoritățile au stabilit că în cazul primei celule de la Tărpiu există numeroase probleme, depozitul fiind, fie prost executat, fie prost proiectat.
Pentru a evita apariția unor alte probleme și cu următoarele celule care trebuie construite, autoritățile au găsit o soluție, respectiv construirea unui nou depozit ecologic în pădure, unde ar exista o suprafață plană.
„Împreună cu colegii din Consiliul Judeţean am început să facem demersurile pentru începerea construcţiei celulei a doua, pentru a putea să ne încadrăm în termene. Am văzut neplăcerile care au fost create pentru populaţia din zonă vizavi de mirosuri sau alte lucruri care se produc datorită prezenței celulei acolo. Am făcut împreună cu colegii de la Direcţia Tehnică şi cea de Dezvoltare o propunere către Ministerul Apelor şi Pădurilor, care să completeze Codul Silvic, unde era prevăzută posibilitatea de a scoate din fondul silvic anumite suprafeţe de pădure pentru lucrările de interes regional, în ceea ce priveşte reţele de apă, canalizare, gaz, electricitate etc. I-am rugat să completeze şi cu proiectele legate de deşeuri. Am fost cu domnul primar de la Dumitra şi am văzut în vecinătatea celulei noastre o zonă plată, într-o pădure, unde am putea avea o perdea forestieră de 10 - 15 m şi celula să fie construită în interior, sigur respectând Codul Silvic, plantând o altă suprafaţă de pădure… Ne dorim ca în timp util să putem pune la dispoziția administratorului depozitului ecologic de la Tărpiu locația, pentru a putea începe construcția celulei 2, conform contractului, obligațiia financiară de construcție a celulei 2 revin administratorului depozitului”, a spus în ședința de ieri președintele CJ, Radu Moldovan.