Un tânăr de 25 de ani a fost reţinut după ce a spart mai multe autoturisme din care a furat bani şi bunuri. Paguba depăşeşte 11.000 de lei, iar hoţul riscă să facă puşcărie pentru infracţiunile comise.
La data de 2 septembrie a.c., în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii bistriţeni au identificat un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Bistriţa, bănuit de săvârşirea a şapte furturi din autoturisme, constând în sustragerea a 10.861 de lei şi a unor bunuri, în valoare de 620 de lei, fapte comise în perioada 16-31 august a.c., pe raza municipiului Bistriţa.
Faţă de bistriţean a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a tânărului şi pentru recuperarea în totalitate a prejudiciului cauzat, în valoare totală de 11.481 de lei.