Dorinţa de a face bani prin orice mijloc îi împinge pe unii bistriţeni să recurgă la fel şi fel de gesturi, fără să se mai gândească la consecinţe. Administratorul unei firme este cercetat la ora actuală de oamenii legii, fiind bănuit de evaziune fiscală.
În cursul zilei de sâmbătă, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au efectuat două percheziţii domiciliare la imobilele deţinute de P.G.T, cercetat pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, ocazie cu care au fost ridicate mai multe înscrisuri.
''Acesta este suspectat că, în perioada 2008-2009, având calitatea de administrator al unei societăţi comerciale, a derulat achiziţii intracomunitare din Ungaria cu produse alimentare şi nealimentare în cuantum de 3.138.877 lei, fără a înregistra în evidenţa contabilă veniturile obţinute, cauzând Bugetului de Stat un prejudiciu în cuantum de 596.386 lei (TVA necolectat)'', se arată într-un comunicat de presă.
Dacă va fi găsit vinovat, omul va fi pedepsit pentru faptele sale.