Un bărbat de 59 de ani din Beclean are probleme cu legea după ce ieri a dat intenţionat foc unei anexe gospodăreşti care nu îi aparţine. Din fericire, pompierii au reuşit să stingă flăcările înainte ca acestea să se extindă şi la alte imobile. Poliţiştii vor acum să afle ce l-a determinat pe beclenar să facă acest gest.
Aseară, cu puţin înainte de ora 21.00, pompierii au fost anunţaţi că pe strada Podirei din oraşul Beclean a izbucnit un incendiu. Militarii s-au mobilizat şi au ajuns în scurt timp la locul indicat unde, ardea o anexă gospodărească.
Pompierii au reuşit să stingă flăcările în doar câteva minute şi astfel au evitat extinderea focului şi la alte imobile. Din fericire, nimeni nu a fost rănit în urma acestui incendiu.
Angajaţii ISU BN au descoerit în urma anchetei pe care au demarat-o că focul a fost pus intenţionat, iar cercetările făcute şi probele adunate i-au îndrumat pe anchetatori spre un suspect.
"În urma verificărilor şi cercetărilor efectuate, poliţiştii au identificat un bărbat, în vârstă de 59 de ani, din oraşul Beclean, bănuit că ar fi incendiat anexa gospodărească, amplasată pe un teren agricol", se arată într-un comunicat remis presei de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, sub.insp. Virginia Roşca.
Suspectul a fost dus la sediul poliţiei unde a dat o declaraţie. Poliţiştii vor să afle motivul pentru care a dat foc anexei gospodăreşti. Pagubele cauzate de incendiu se ridică la aproximativ 1.000 de lei.
Bărbatul de 59 de ani s-a ales cu un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de incendiere. În acest caz se va da o soluţie legală prin Parchet. Suspectul riscă să fie trmis în judecată şi dacă va fi găsit vinovat ar putea chiar să stea în spatele gratiilor pentru ceea ce a făcut ieri.
Cercetările în acest caz sunt continuate de către poliţiştii din Beclean.