Poliţiştii au identificat la sfârşitul săptămânii trecute doi tineri care erau bănuiţi că i-ar fi vândut unui bâtrânel un laptop, dar l-au înşelat pe acesta dându-I în schimb obiecte de uz casnic.
Ambii tâlhari sunt din judeţul Bihor, mai exact din Oradea şi au 20 respectiv 33 de ani. Aceştia erau bănuiţi că vineri au abordat un bistriţean de 72 de ani pe o strada din Bistriţa şi s-au oferit să-i vândă acestuia un laptop pentru suma de 1.150 de lei. După un timp de negociere, bistriţeanul a fost de acord să plătească suma de 1.150 de lei pentur laptop, dar cei doi escroci i-au dat în schimb obiecte de uz casnic.
Nu a durat mult până poliţiştii le-au dat de urme şi i-au prins pe cei doi la scurt timp, în aceeaşi zi. Prejudiciul cauzat de aceştia a fost recuperate în totalitate.
"Faţă de cei doi suspecţi sunt efectuate în continuare cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, urmând a fi stabilită întreaga activitate infracţională a acestora." - reiese dintr-un comunicat remis presei de câtre purtătorul de cuvânt al IPJ BN, subinspector Virginia Roşca