O maşină dată în urmărire prin Interpol ca fiind furată din Ungaria a fost găsită la un bărbat din Bistriţa! Acesta susţine că ar fi cumpărat maşina şi că are acte care să dovedească acest lucru. Până la rezolvarea cazului, autoturismul a fost indisponibilizat.
În urma unei acţiuni a poliţiştilor din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale a fost descoperit un autoturism care figura că a fost furat în luna decembrie, din Ungaria. Maşina era dată în urmărire internaţională.
„Bărbatul a declarat că a cumpărat maşina şi că are acte care să dovedească asta. Din primele investigaţii rezultă că acesta este de bună credinţă şi că ar fi cumpărat într-adevăr maşina”, a declarat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al IPJ BN, insp. Antonela Gorgan.
Poliţiştii fac în continuare cercetări iar până la rezolvarea cazului autoturismul a fost indisponibilizat.