Un bărbat de 57 de ani a ajuns la spital cu multiple contuzii după ce a fost căzut dintr-o căruţă. Incidentul a avut loc ieri în oraşul Sângeorz Băi. Calul care tracta căruţa s-a speriat de un tractor şi a luat-o la goană, moment în care atelajul hipo s-a lovit de remorca pe care tractorul o tracta.
"La data de 12 iunie a.c., un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din municipiul Medgidia, judeţul Constanţa, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule, format dintr-o autoutilitară şi o semiremorcă, pe raza oraşului Sîngeorz-Băi, a efectuat o manevră de depăşire a unui atelaj hipo, condus de către un bărbat, în vârstă de 57 de ani, din Sîngeorz-Băi, moment în care calul s-a speriat iar atelajul hipo a acroşat semiremorca", se arată într-un comunicat remis presei ce către purtătorul de cuvânt al IPJ BN, subinsp. Virginia Roşca.
La faţa locului a ajuns de urgenţă un echipaj SMURD şi poliţiştii. După ce a primit îngrijiri medicale bărbatul de 57 de ani a fost transportat la spitalul din Năsăud pentru a avea parte de investigaţii suplimentare.
Poliţiştii au început o anchetă, cel cercetat fiind căruţaşul. Oamenii legii vor stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.