Este vorba despre un bărbat care lucra la amenajarea unui complex de locuințe și care a căzut de pe schelă, de la aproximativ 6 m înălțime. Medicii l-au găsit inconștient și, după ce și-a revenit în simțiri, bărbatul le-a spus acestora că nu-și poate simți picioarele.
Medicii SMURD au fost solicitați în urmă cu puțin timp să acorde primul ajutor unui bărbat care muncea la amenajarea unui complex de locuințe în zona de centură a orașului.
Se pare că bărbatul era urcat pe o schelă, la aproximativ 6 m înălțime, s-a dezechilibrat și a căzut în gol pierzându-și cunoștința.
După ce medicii au ajuns la locul accidentului bărbatul și-a revenit, însă le-a spus acestora că nu își poate simți picioarele, fiind suspectat de fractură la coloană.
Medicii SMURD i-au acordat primul ajutor, l-au stabilizat și transportat de urgență la computerul tomograf pentru a se stabili ce leziuni a suferit bărbatul și unde va fi trimis pentru continuarea investigațiilor medicale.
Polițiștii au ajuns și ei în urmă cu puțin timp la locul unde lucra bărbatul, pe șantier fiind așteptați și inspectorii de muncă.
Vom reveni cu amănunte!